Biserica Ortodoxă Schwäbisch Hall

Sub ocrotirea Sfinților Apostoli Petru și Pavel

Istoric

În anul 2015 s-a organizat la Schwabisch Hall, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Serafim, o filie a Parohiei Crailsheim, slujbele fiind săvârșite în prima duminică a lunii de părintele Daniel Simionescu în Biserica „Sankt Elisabeth” a Protopopiatului catolic din Gottwollshausen.

În anul 2019, filia devine parohie, fiind păstorită de părintele Andrei Dragoș Andone.

În data de 29 mai 2021, în Parohia Schwabisch Hall este hirotonit preot Adam Costel Botoșineanu.

Pentru o perioada de șase luni, parohia din Schwabisch Hall va avea și o filie pentru credincioșii din Ludwigsburg.

În data de 15 iunie 2021, este numit ca paroh părintele Adam Costel Botoșineanu, care continuă în parohie, activitățile pastoral-misionare, sociale, filantropice, precum și administrative, cu inițiativa de a se concesiona sau cumpăra Biserica „Sfânta Elisabeta” („Sankt Elisabeth” a Protopopiatului catolic) din Gottwollshausen.

Evenimentul important petrecut în anul 2021 este „Primul Hram” al parohiei unde a slujit un sobor de preoți. Activitatea culturală care a urmat hramului a fost desfășurată sub auspiciile temei „Limba Noastră Românească”, așadar festivitățile au continuat cu recitalul copiilor parohiei de poezie românească, cântece din folclor și tradiție românească.